Câteva poezii...

dialog cu primii înțelepți

invoc amintirea să ia seama la mine
dar, vai, amintirea nu este un tablou
care să mă prindă în ramă
și să mă ofere ca pe un cadou
(iată viața mea, țineți-o bine)
amintirea nu-mi este mamă

cântecul acesta nu are nici început
nici sfârșit, este un cântec mut,
este un cântec doar îngânat, gângăvit,
iar eu sunt numai o încercare de a mă face trăit
de a mă face văzut-nevăzut

dau gură la lupi pe bătătura stânii
strig apoi la păstorii de la începutul lumii:
bias, pittacos, solon, chilon, kleobulos, periandros
anacharsis,
dragii mei înțelepți, scumpi învățați,
dragii mei greci, hai, înviați!
luați-vă lumea-n cap și umblați!

dar ei se îngroapă tot mai mult, tot mai mult
sub apăsarea propriului discurs, sub tumult,
și se lasă tăiați în franjuri de lama cuvântului
lor greu, de demult
de lama cuvântului lor greu, de demult

(ne strângem cu toții sub cer ca sub scut)

ne strângem cu toții sub cer ca sub scut
  la taină cu îngerul mut

ce va fi când va fi?

într-o zi
numele meu precum rugul se va stinge-n pustii
hainele mi le vor purta niște biete stafii
iar pe suflet va-nflori
praful,
prin librării

iubire să fi fost iubirea noastră de aci
sau iubire abia de-acum încolo va fi?
(doar un înger căzut poate ști,
doar un înger va mai putea povesti)

mamele tristele nu vor mai aduce pe lume copii
(unii scot și acum din linguri dulci simfonii)
toamna va produce aceleași inutile mașinării
din tot felul de nimicuri ruginite și gri
care m-ar putea din nou plictisi

ce va fi când va fi?
cum va fi când voi urca în tării?

doar un înger căzut poate ști.

doar un înger căzut, dacă-ar vrea, ar putea povesti.
     
cântecul ultimei nopți de toamnă

miresme târzii forțează lucarna
busuiocul și cimbrul au invadat bătătura
din ce mansardă va coborî iarna?
din ce butoi cu vin ne-om parfuma gura?

hai, vino, iubito cât mai e gaz în lampă
cât timp vinul e dulce și cartea de poeme nu-i roasă
eu sunt din sat cel mai dat în stambă
tu ești dintre toate cea mai frumoasă

și-or veni pețitorii, și-or veni lăutarii
vinul va curge pe noi direct din tavane
eu voi dansa precum călușarii
vor plânge viori și acordeoane

și vino cât timp mai lungesc sărbătoarea
de taină a mirelui (trupului meu)
din mansarda mea va începe ninsoarea
de mâine aici va fi iarnă mereu

din mansarda mea va începe ninsoarea
de mâine aici va fi iarnă mereu
  lecția de filosofie

mi-a spus înțeleptul acela nebun
zenon din eleea, zenon și nu mai știu cum -
să-și fi pierdut porecla pe drum? -
că oricâte eforturi aș face și oricâte ofrande aș da
zeului ce domnește aici, doar în țara ta,
oricâte mătănii aș bate
la ceas de zi sau de noapte
oricâte ți-aș spune pe sunet de flaut
oricât aș vrea să te caut
nu voi ajunge, vai, niciodată la tine
tot rătăcind prin ruine
căci drumul pe care apuc, ca la start,
va trebui mereu să-l împart,
va trebui mereu să-l divid
ca pe un spațiu arid.
ca pe un spațiu arid.

înțeleptul acela nebun,
(zenon din eleea, vreau să spun)
mi-a spus că înspre tine nu e drum.

mi-a spus că înspre tine nu e drum.